Protagoniştii primei întâlniri au fost Valentin şi George, lucrători în bucătărie, angajaţi cu normă întreagă la Pizzeria San Marco. A doua zi, a fost rândul colegei lor, Diana, angajată tot cu program normal, şi al Marinelei, salariată cu program de lucru parţial la Hervis, să intre în dialog cu participanţii.
Cei patru tineri au vorbit despre: modul în care au decurs interviurile de angajare şi probele de lucru, cerințele angajatorilor, programul de lucru, sarcinile pe care le au de îndeplinit şi felul în care lucrează cu ceilalți colegi de echipă. Cu emoţie, au dat detalii despre schimbările survenite în viaţa lor după angajare şi au răspuns la întrebările ce le-au fost adresate de participanţii la aceste schimburi de experienţă.
De exemplu, Valentin, care este angajat de un an (n.r. la data evenimentului), contribuie lunar la cheltuielile casei şi, cu o parte din banii câştigaţi, a reușit să-și renoveze complet camera (zugrăvit, schimbat parchetul şi mobila, achiziţionat televizor nou). George, care a împlinit deja doi ani de când este parte a echipei Pizzeriei San Marco (n.r. la data evenimentului), are un cont de economii şi contribuie la acoperirea cheltuielilor cu hrana ale familiei sale. În plus, tinerii au povestit cu mândrie că le place ceea ce fac, execută foarte bine sarcinile de serviciu şi sunt apreciaţi de colegi și de șefi.
O altă idee importantă subliniată în cadrul celor două întâlniri este aceea că abilităţile unui tânăr pot fi puse în valoare şi în alt domeniu decât cel în care s-a specializat, dar pentru care momentan nu există cerere. Un exemplu în acest sens este Valentin, tânăr cu abilităţi manuale deosebite, specializat în masaj, care astăzi lucrează cu succes într-o pizzerie.
Aceste schimburi de experienţă – cu un puternic caracter educaţional şi motivaţional – au fost deosebit de bine primite de atât de tinerii participanţi, cât şi de părinţii lor. Ulterior, Olivia a remarcat din partea părinţilor o mai mare disponibilitate de a-şi implica copiii în activităţile gospodăreşti pentru a le dezvolta mai mult manualitatea, viteza de lucru, atenția la detalii și bucuria de a duce o sarcină la bun sfârșit, iar din partea tinerilor, o mai mare deschidere la sugestiile primite de la specialiştii din Centru.